Să nu credeţi că atunci când pleacă, o femeie a găsit mai bine în braţele altuia. De cele mai multe ori pleacă din cauză că nu a mai găsit nimic în braţele celui care a făcut-o să plece.

 

Dragilor, femeile nu pleacă pentru că şi-au găsit bărbaţi mai buni. De cele mai multe ori pleacă de nevoie şi pleacă obligate. De cine? De cei de lângă ele. De cei care prin fiecare clipă de dezinteres le deschid uşa. De cei care, odată cu fiecare sentiment economisit, le mai aruncă o bluză în valiză. De cei care spun că nu sunt ei de vină, ci ele, pentru că au umblat după alţii, în timp ce ele i-au aşteptat doar pe ei. Pe ei şi acele sentimente crora le duc dorul pentru că… Ei fac economii. Am înţeles, e criză, dar de ce facem economie de sentimente?

 

Nu, dragilor. O femeie va pleca indiferent dacă are în braţele cui să-şi plângă durerea sau nu. Poate chiar va pleca având gânduri chinuitoare până şi în suflet. Poate va pleca întrebându-se dacă va mai iubi sau dacă va mai fi iubită vreodată. E chinuitor să te întrebi astfel de lucruri. E chinuitor până în măduva oaselor. Dar e mai chinuitor să duci dorul unui om care se află lângă tine.

 

Ea nu pleacă niciodată de nebună de lângă cel pe care îl iubeşte. Pleacă pentru că nu mai primeşte iubirea care îi hrănea sufletul şi fericirea. Pleacă pentru că în locul iubirii primeşte ceva ce nu vrea să lase în sufletul ei. Pleacă pentru că el îi arată cine e de fapt, iar ei nu îi place adevăratul el. Pleacă pentru că nu îi place viaţa pe care el i-o propune.

 

Dar să nu credeţi că atunci când pleacă, o femeie a găsit mai bine în braţele altuia. De cele mai multe ori pleacă din cauză că nu a mai găsit nimic în braţele celui care a făcut-o să plece.