Dragul meu fost iubit, nu mi-am dorit să te pierd pe drum, dar te-ai făcut atât de mic încât te-am scăpat din suflet. Habar nu am unde sau când, cert este că s-a întâmplat. Fostul meu iubit, te-am iubit suficient de mult încât să te las pe tine deasupra – nu doar în pat, ci și-n viață. Se pare că ai cam obosit în poziția aia, căci la scurt timp după ce au început să-ți tremure brațele, ai renunțat. Te-am obișnuit cu prea multă comoditate și ți-am acceptat mereu refuzurile de a mă trata cel puțin așa cum te tratam eu – se pare că dintre noi, eu eram aia naivă.Și cum ulciorul se mai sparge, te-am vărsat din viața mea. Definitiv, căci apa odată vărsată pe pământ este absorbită de sol și, ca atare, trebuie să te duci din nou la baltă pentru a lua o apă nouă. Apropo, când te iubeam mai mult, te-ai înecat ca țiganul la mal, în loc să profiți de toată gama aia de sentimente. Vorba ăluia ”Păcat! Ar fi ieșit o relație mișto.”, dar tu ai apăsat pe stop ca fraierul și nu știu dacă de teamă sau de neputință – nici nu ar mai conta acum și poate că e mai bine așa.

Te asigur, fostul meu iubit, că nu te condamn pentru că ne-ai dat cu stângul în dreptul atunci când te-ai dus la alta sau atunci când mă ignorai total și aveam impresia că sunt Casper fantoma. Nu pe tine ar trebui să te învinovățesc. Eu sunt cea mai vinovată, eu merit să fiu închisă pe viață sau chiar ghilotinată, gazată, arsă pe rug și pusă în scaunul electric. Am pus ”și” pentru că le merit pe toate odată pentru cât de naivă și credulă am putut fi. Vorbele de mare valoare precum omul învață din greșeli se aplică și la mine. Am învățat să casc ochii, nu doar gura. Pentru această ocazie, îți mulțumesc! Din tot sufletul chiar.

Aaa, să nu crezi că fac pe victima! Nici gând, doar că-mi place ironia – e o nouă plăcere de-a mea, un fel de hobby la fel ca cititul, scrisul, etc..

Nu te mai sărut, dar te pup!

Semnat, o Eva.

Nici nu știu dacă tu ești binele ce-mi face rău sau răul ce-mi face bine. Recunosc, cu tine, mi-e greu. Fără tine, imposibil. Uneori, oamenii îi urmează sfatul lui Bukowski – găsesc ceva ce iubesc și-i lasă să-i ucidă. Am încercat, în repetate rânduri, să plec și niciodată nu am reușit să trec pragul ușii de la intrare. Pur și simplu, ajuns față-n față cu ușa aia nenorocită, sufletul mi se făcea greu ca plumbul și-mi cădea-n picioare. Și uite așa rămâneam de fiecare dată când voiam să plec.

În mine, are loc o luptă. Între minte și suflet, între argumente și contraargumente , între iubire și dorința de eliberare. Nu toți oamenii se iubesc așa cum își imaginau cândva că o vor face – se chinuie iubindu-se și iubesc chinuindu-se. Trec, aproape zilnic, de la agonie la extaz și invers. În fiecare zi își promit că de data asta își vor respecta principiile, pentru ca, în final, să le încalce.

Sunt conștient că dintr-o asemenea situație nu poți ieși decât șifonat la suflet. Fie că-l scapi pe jos și ți-l calcă celălalt în picioare, fie că ți-l mototolești tu. Om trăi ș-om vedea cum va fi scris finalul.

Câți dintre noi n-am trăit lângă un om pe care-l iubeam îndeajuns de mult încât să nu-i dăm drumul, deși eram conștienți că nu ne face bine? Probabil, mulți au trăit sentimentul ăsta. Vezi tu, sufletului nu ai ce-i face dacă i se pune pata pe-o anumită persoană. Oricât ai încerca să-l convingi, să-i acoperi ochii, tot ca el face. Oare omul poartă sufletul sau sufletul poartă omul? Dacă ai un răspuns, îl aștept cu nerăbdare.

În viață, vom întâlni și oameni care am fi preferat să rămână simpli necunoscuți, de genul fata din stație de la Unirii ori băiatul din față de la H&M. Însă, ceva ne îndeamnă să-i cunoaștem, să-i invităm la noi în suflet, nefiind siguri că vor intra frumos, descălțându-se de orice ne-ar putea murdări sufletul. Nu-i nimic! Orice întâmplare, indiferent de felul finalului –fericit sau nu – înseamnă experiență ce-ți va folosi mai târziu.

Nu-ți fie frică să iubești! Să-ți fie teamă de ziua în care nu vei mai putea simți nimic.

Voiam să îţi spun că te-am iertat. Te-am iertat pentru toate acele momente de indiferenţă în care m-ai făcut să îmi dau seama că merit mai mult. Te-am iertat pentru toată iubirea pe care n-ai putut să mi-o oferi căci astfel am realizat că lângă tine nu voi putea cunoaşte fericirea niciodată. Te-am iertat că mi-ai luat sufletul şi după ce nu ţi-a mai fost de folos, după ce n-au mai rămas decât rămăşiţe, praf şi bulbere de sentimente din el, mi l-ai aruncat înapoi în piept fără să îţi pese de el, fără să îţi pese că ai făcut ce-ai vrut din el numai datorită faptului că te-a iubit enorm. Te-am iertat pentru acele lacrimi pe care le-am vărsat din cauza ta, dar şi pentru cele pe care nu mi le-ai şters de pe obraz. Am învăţat că nu trebuie să plâng pentru oricine. Nu oricine îmi merită lacrimile. Te-am iertat pentru acele nopţi în care dormeam singură în pat deşi tu erai lângă mine pentru că am început să urăsc acea singurătate şi am ales să o părăsesc… Şi pe ea, dar şi pe tine.Te-am iertat pentru clipele în care aş fi dat orice numai să-mi fii aproape cu o îmbăţişare şi alături cu un gând sau o vorbă bună, iar tu te-ai făcut pur şi simplu că plouă. Te-am iertat pentru toate motivele pe care mi le-ai dat ca să mă izgoneşti de lângă tine căci astfel am reuşit să mă apropi mai mult de mine însămi. Te-am iertat că nu m-ai iubit. Fiecare gest pe care l-ai făcut ca să mă îndepărtezi m-a făcut să relizez că merit mai mult şi că tu meriţi pe altcineva… La fel şi eu… Te-am iertat… Şi vreau să îţi mulţumesc. N-ai reuşit să-mi oferi fericire, dar indiferenţa ta m-a condus către fericirea de acum. M-a condus către cel care mă iubeşte. Poate vei găsi şi tu fericirea, dar cel mai important, poate vei şti să o şi oferi !

                              E greu să îţi fie dor… De orice fel. E greu să ai mereu impresia că cel pe care îl iubeşti va fi din nou al tău şi că te va face fericită, aşa cum, poate, niciodată nu a reuşit. E greu să aştepţi pe cineva care, poate, nu se va întoarce niciodată la tine. Dar nouă ne e dor… Deşi ştim că aşteptăm degeaba, deşi suntem conştiente de faptul că oamenii nu se schimbă şi că, cei mai mulţi dintre ei, dacă au rănit o dată o vor face şi a doua oară. 
                              Aşa că… 
                              Să ştii că mi-e dor… De tot ce am fi putut fi şi nu am fost. De tot ce am crezut că eşti, dar nu ai fost. Mi-e dor de o iubire pe care am crezut că am trăit-o, dar de care se pare că nu am avut parte. Mi-e dor de momentele în care te strângeam în braţe având certitudinea că eşti sincer cu mine, nu de acelea în care mă îndoiam de tot ce mi-ai spus sau ai făcut vreodată. 
                              Mi-e dor de un om care nu a fost niciodată aşa cum am crezut că e, de o iubire care nu a fost niciodată atât de reală pe cât am sperat că e… Mi-e dor de mine, cea care iubea cu o intensitatea inimaginabilă, cea care ar fi putut face orice pentru un om… Pentru un om care nu este cine a pretins mereu că este. 
                              Dar să ştii că toate astea se pot schimba. Putem uita oameni sau cel puţin ei ne devin indiferenţi. Putem uita iubiri, mai ales atunci când ne dăm seama că nu au fost reale. Şi putem merge mai departe, deşi ne e dor, deşi ne e greu, deşi suferim. 
                              Una dintre părţile bune la a-ţi fi dor este că înveţi că meriţi mai mult şi că… Dorul trece. Dorul chiar trece, deşi mai greu decât iubirea. 

Mi-e dor te tine, să știi. De gura ta, de ochii tăi. De tine, rece și gol sau cald și tăcut. Mi-e dor de tine fericit. De tine tandru și puternic mi-e dor. Mi-e dor de cine păreai a fi când erai cu mine. Mi-e dor de liniștea și tăcerea ta. De chipul tău mi-e dor. Și nu mi-e dor că nu-ți era la fel. Mi-e dor de dragostea ta, dar și de a mea mi-e dor atât de mult. Mi-e dor să știu că mă aștepți acasă. Mi-e dor de o cafea amară. De-mbrățișarea ta, de-un „bună dimineața”, de tot. Mi-e dor de mine când eram cu tine. Mi-e dor să știu cine din noi a renunțat primul. Într-o zi, când nu îmi va mai fi dor, voi ști. Atunci voi avea grijă la cine să renunț. Atunci voi avea grijă pe cine să iubesc.

Scriu acum pentru că încă o data mi-am demostrat că încerc să te regăsesc în toţi bărbații care mi-au trecut prin brațe, dar nu și prin suflet! Tu nu ai de unde să știi cât de greu este, pentru că acum ești fericit cu ea sau cel puţin așa îmi doresc să fii! Mint, mi-ar fi imposibil să accept asta, singurul motiv fiind acela că încă te vreau doar pentru mine! 

 Deși jumătatea din inima mea îţi aparține, realizez că „un nou început” împreuna e prea mult spus pentru doi oameni pe care azi îi leagă doar un simplu „bună.” 

Constat acum că la baza relației noastre, mai presus de sentimente, a stat orgoliul amândurora, care în cele din urma a reușit să lase un gust amar pe buzele ce se lăsau sărutate cu atâta ardoare altădată! Momentele frumoase au rămas doar amintiri, cum mi-aș dori ca și tu să devii, dar dintre toate eșecurile mele, tu ai fost cel mai frumos! 

Momentele în care încerc să te uit sunt puţine și întotdeauna sunt întrerupte fie de faptele sau vorbele tale și poate că de asta mi-am propus la un moment dat să te urăsc, dar în zadar. Aș mai putea scrie la infinit despre tot ce a fost, însă toate îmi întăresc faptul că vei fi singurul bărbat pe care l-am iubit. 

 De aceea îţi mulțumesc pentru tot ce m-ai facut sa trăiesc alături de tine și de tot ce trăiesc alături de amintirea ta, pe care nimeni nu mi-o va putea lua niciodată! 

Să nu credeţi că atunci când pleacă, o femeie a găsit mai bine în braţele altuia. De cele mai multe ori pleacă din cauză că nu a mai găsit nimic în braţele celui care a făcut-o să plece.

 

Dragilor, femeile nu pleacă pentru că şi-au găsit bărbaţi mai buni. De cele mai multe ori pleacă de nevoie şi pleacă obligate. De cine? De cei de lângă ele. De cei care prin fiecare clipă de dezinteres le deschid uşa. De cei care, odată cu fiecare sentiment economisit, le mai aruncă o bluză în valiză. De cei care spun că nu sunt ei de vină, ci ele, pentru că au umblat după alţii, în timp ce ele i-au aşteptat doar pe ei. Pe ei şi acele sentimente crora le duc dorul pentru că… Ei fac economii. Am înţeles, e criză, dar de ce facem economie de sentimente?

 

Nu, dragilor. O femeie va pleca indiferent dacă are în braţele cui să-şi plângă durerea sau nu. Poate chiar va pleca având gânduri chinuitoare până şi în suflet. Poate va pleca întrebându-se dacă va mai iubi sau dacă va mai fi iubită vreodată. E chinuitor să te întrebi astfel de lucruri. E chinuitor până în măduva oaselor. Dar e mai chinuitor să duci dorul unui om care se află lângă tine.

 

Ea nu pleacă niciodată de nebună de lângă cel pe care îl iubeşte. Pleacă pentru că nu mai primeşte iubirea care îi hrănea sufletul şi fericirea. Pleacă pentru că în locul iubirii primeşte ceva ce nu vrea să lase în sufletul ei. Pleacă pentru că el îi arată cine e de fapt, iar ei nu îi place adevăratul el. Pleacă pentru că nu îi place viaţa pe care el i-o propune.

 

Dar să nu credeţi că atunci când pleacă, o femeie a găsit mai bine în braţele altuia. De cele mai multe ori pleacă din cauză că nu a mai găsit nimic în braţele celui care a făcut-o să plece.