Ce ţi-ai spune dacă mâine te-ai putea întâlni pe tine tânăr, foarte tânăr?  Ştiu că n-o să vina niciodată o copilă blondă cu bucle inegale, să mă tragă de mânecă şi să-mi spună: “Ştiai că eu sunt tu? Vrei să ne jucăm?”. Mai ştiu că nici măcar o puştoaică n-o să mă oprească pe stradă să-mi ceară un foc, ca apoi să-mi zică: “ A, apropo! Fii atentă ce fază, cică eu sunt tu. Mişto,nu?” Dar azi am decis să-mi scriu mie. Mie… cea de când aveam vreo 10 ani.

Fato dragă mie,

“De aici, unde sunt acum, n-am cum să te sun acolo unde ai rămas tu. Aş face-o ca să-ţi aud vocea aia de puştoiacă fumătoare pe ascuns. Stai liniştită, n-o să te spun… şi eu fumez de zece ani, m-am apucat când aveam vârsta ta.

Mi-ar plăcea să te şi văd, nu doar aşa în poze. Să facem cunoştinţă… tu să ai faţa aia timidă, să scoţi doar două cuvinte de teamă să nu spui vreo prostie şi să-ţi joace zâmbetu’-n ochii ăia mari. Ţi-aş zâmbi la rându-mi şi ţi-aş spune că şi eu sunt leu, ştiu că asta te-ar face să fii în largul tău.

Nu pot să fac toate astea. Sunt pironită aici în alt timp, în alte visuri şi e bine aşa. Dar pot să-ţi scriu, să aștern cuvinte negre pe alb de foaie sinceră.

Iubeşte-te, fetiţă. Iubeşte-te aşa cum eşti şi cum ai venit. Iubeşte-ţi nasul că nu-i borcănat cum zici de când te ştiu, iubeşte-ţi ochii, chiar de nu-s albaştri aşa cum visezi, iubeşte-ţi braţete alea uscăţive şi nu le mai acoperi că s-or lega ele mai zdravăn când o veni vremea şi-oi mai creşte.

Copil nebun, să n-ai frica banului vreodată. Să nu mi te subjuge nenorocita asta de teamă că n-ai de unde să plăteşti una, alta şi să mi te ţină într-un loc urât de unde să-mi vii plânsă seara acasă. Lasă-ţi inima să te tragă de mână până unde vrea ea şi fă doar lucrurile care-s pe placul ei.

Opreşte-te, nesăbuito! Opreşte-te-n loc când vezi în faţa ta omul egoist. Nu-l lăsa să-ţi taie calea şi să te-ndrăgostească. Nu-i primi cu zâmbet tâmp otrava şi n-o da pe gât ca pe-o licoare de poveste. O să rămâi cu suflet despletit de-o să mi te-arate lumea cu degetul pe stradă. De-l întâlnești, fă stânga-mprejur şi vino acasă, hai…

Să nu crezi tu că proastă vei fi de-o vei face, că esti făr’ de valoare, că meriţi să mergi trista în faţa cuiva, ori că neînsemnată te-a lăsat Dumnezeu. Eşti o minunăţie. Perfectă-n orice faci. Dar nu uita: și ceilalți pot fi la fel.

Fătucă aiurită, să n-ai credința că tot ce-ţi vine ți se şi cuvine. Mulţumeşte cui ştii tu mai bine şi mai frumos, chiar şi pentru că ai ochi să mă citeşti acum şi mână să-mi scrii înapoi.

Pe final, aş vrea să ştiu că nu-mi pui scrisoarea la loc de cinste, că nu păşeşti pe muzica ei. Citeşte-o o dată, bag-o-n sertar şi uit-o acolo. Nu ocoli egoistul, plângi de frică, îngrozeşte-te de oameni, uită-te-n oglindă şi vezi cât de mică eşti în comparaţie cu alţii. Fă toate astea şi umple-ţi capul ăla rotund de cucuie, că doar aşa ne-om întâlni şi noi într-o vreme pe care nici eu n-o ştiu încă.”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s