Dragostea rămâne. Doar oamenii se schimbă

În orice destin contează povesteaE un fapt de viaţă: oamenii pe care îi iubim ne părăsesc.Dar dacă povestea e scrisă de la sine, atunci finalurile fericite nu sunt utopice, ci doar pline de putere. Mai mult decât atât, dacă ele sunt frânturi din destinul unei femei, atunci ea trebuie să trăiască tot ceea ce scrie, câtă vreme poate.

Când povestea nu mai are noimă, respingerea nu este un eşec. Singura ratare este renunţarea. De la un punct, toţi suntem respinşi. Însă întotdeauna există o poveste. Şi un covor sub care stau resturile. Povestea se înalţă pe covor numai atunci când respingi realitatea suficient cât să lupţi pentru intuiţiile tale, dar nu renunţi la ea pentru a ştii cum să dai carne tuturor fantasmelor. Oamenii se schimbă însă exact atunci când nu îi priveşti.

M-am întrebat, cum de altfel orice individ cu o minimă decenţă vitală s-ar putea întreba, ce vreau de la cei de lângă mine. Pentru oricare dintre ei, nu am decât un răspuns, unic şi destinal: „sunt aici pentru poveste”.

Toată lumea are nevoie de o poveste. Iar dacă nu spui celui de lângă tine povestea adevărată, o să îl laşi nu între bine şi rău, ci în prăpastia de a-şi crea propria lui lume.Uneori, acest lucru nu e chiar o dramă bine definită.

Pusă mereu în mijlocul inimii lor, închideam deseori ochii şi îmi închipuiam că îi întreb: „dacă aţi fi în situaţia în care aţi putea primi tot ce v-aţi dorit mai arzător, dar v-ar schimba viaţa cu totul, ce aţi alege?”. Mereu laşi ceva şi primeşti altceva, nu neapărat ceea ce doreai, dar nici ceva ce ai lăsa îndată. Eu aş lua dorinţa şi aş dărui cotidianul cu toată bucuria.

Aş da orice ca unele lucruri să fie doar o pagină din poveştile mele, cărora să le pot rescrie sfârşitul. Dar alteori îmi dau seama că dacă este adevărat faptul că fiecare moment al vieţii noastre este o răsplată pentru altul, atunci povestea mea ar avea sens dacă m-aş întreba ce au făcut unii oameni înaintea lui Dumnezeu ca să se găsească. Ori ca să mă găsească. Într-o zi, o să am un răspuns pentru asta. Voi avea chiar şi o poveste. Atunci mi-ar placea să am în preajmă oamenii dragi despre care mă întreb. Deja, relaţiile umane cu destinul acesta nu mai sunt pentru cărţi. Sunt pentru noi şi pentru povestea pe care oamenii ei nu şi-au spus-o. Pentru mine va fi un insinct de supravieţuire să le caut pe cele potrivite atunci când contează. Îmi mai trebuie doar timpul nimerit.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s